Metafore

    Imi amintesc ca el isi trecuse repede bratul pe dupa mijlocul ei privind iritat cum o bona neglijenta incearca sa-l traga de mana pe singurul spectator neinvitat la scena dintre ei doi. Cateva clipe de neatentie si pustiul s-a-ndepartat destul de mult, ajungand intr-un colt al parcului ce parea a fi altarul dezamagirilor, al gandurilor amanate si-al regretelor intarziate. Bona il pierduse cateva minute si-acum il tragea de mana furioasa pe curiozitatea lui da' pustiu' se-mpotrivea fara sa rosteasca vreun sunet sau sa-si schimbe privirea, facandu-i parca in ciuda tipului. Ea zambea la petele de ciocolata din obrajii pustiului, uitand oarecum cu cine si de ce era acolo, el se simtea vinovat da' se-ascundea foarte bine in false impresii, bona inca ii reprosa pustiului c-a plecat de langa ea iar pustiul...imi placea: nu reactiona in niciun fel la tot scenariul asta.
    Fantastic scenariu !
    Inchid ochii si-ncerc sa alung imaginea din mintea mea dar un regret urla-ncontinuu. Trebuia sa stau acasa ! Mi-a trebuit mie plimbari in natura, in singuratate. Singuratate pe naiba !
    Nu-mi amintesc de cand sunt organizata sau, de cand tin cont de parerea altora. Probabil la un moment dat ceva n-a mai functionat cum trebuia si m-am schimbat. Sau, poate-am fost asa dintotdeauna si n-am observat ! Ciudat... sunt organizata da' n-am observat asta despre mine atata timp. Sa organizezi presupune sa observi... inainte.
    Sirul de idei mi-e intrerupt. Un tunet m-aduce pe pamant. Rutina e acum spulberata de rosu, de ce-mi vad ochii ! Trandafirii urla incurajati de norii care s-au hotarat sa se dezlantuie.
    S-au speriat ! Ii vad de la balconul meu. Majoritatea dintre ei s-au ascuns in spatele obloanelor trase, abandonandu-si gradinile. Cei ramasi alearga oricum inspre acelasi loc: o ascunzatoare. Vantul parca a posedat copacii batrani, al caror scartait acompaniaza picaturile mari de ploaie care lovesc pamantul. Copacii mai tineri se tem pentru radacinile lor si se clatina dupa cum canta vantul. Eu nu-s speriata, sunt fascinata. In oras, printre blocuri, n-apuci asemenea scene. Soarele s-a ascuns dupa o perdea, probabil priveste si el. "Fulgerul adoarme lenes sub marile clopote care rasuna peste intreaga vale."
(Pablo Picasso, Poeme)

    Spre deosebire de toata aceasta relatare, astazi am inteles ca nu voi fi niciodata un adult organizat. Nici nu-mi doresc, de fapt ! Nu voi fi niciodata doar ceva. Nu-mi ramane decat sa ma descurc din ce in ce mai bine sa jonglez cu toate fetele personalitatii mele.

 

    Nota: Acest text reprezinta o adaptare a unui text scris in cadrul exercitiului din timpul unui atelier de scriere creativa. M-am decis sa-l adaptez si sa-l public intrucat exercitiul a fost un bun terapeut iar textul original ar putea fi trecut in categoria "45 de minute de terapie".  N-am sa completez cu interpretari dar am sa explic pe scurt ce contine textul: o fantezie, un adevar si-o minciuna; imagini exterioare si texte ajutatoare; o calatorie finalizata cu transformarea unui paragraf dintr-o carte aleasa la intamplare si un eu intim. In cele cateva minute in care am incercat sa adaptez textul cu completari de moment cainele meu mi-a stat alaturi, cu botul pe bratele mele, avand parca in gand "Ei, cand iti iese, ne jucam si noi?" Nu stiu daca dorinta de a-i face cat mai curand pe plac, sau poate concluzia zilei de azi, m-a determinat sa termin incredibil de repede. (editarea si adaptarea unui text imi ia uneori si-o saptamana si tot nu devine public rezultatul)