Ies din camera cu sentimentul neplacut ca ar fi putut pleca deja, dar ma opresc in prag si refuz sa traversez holul spre sufragerie.Ma lovesc de imaginea ei si aleg sa nu o intrerup: foate relaxata, intr-un tricou cu 3 numere mai mari, isi misca intreg corpul incercand sa tina ritmul melodiei; piciorusele desculte ....destul de infrigurate, parul ravasit cazut usor pe umeri, exceptand suvitele rebele fluturand la fiecare miscare, si Kim Carnes, care canta, greu sesizabil, ceva despre “Bette Davis Eyes” ma amuza intr-un mod foarte copilaresc. M-as putea obisnui cu libertatea ei! Pentru cateva clipe am si uitat cat de neplacut a fost sa ma trezesc singur, dar mi-e usor sa inteleg ca o sperie noul si a avut nevoie de intimitatea ei. Cateva minute in care sa detina controlul. Poate sa-si puna ordine in ganduri, sa se obisnuiasca cu trezitul intr-o casa straina…. ma intreb, cum poate fi pentru cineva un compromis atat de mare sa dormi in alt pat? Ah… ! Ar trebui sa elimin uimirea mea, as putea s-o speri, iar asta e ultimul lucru pe care mi-l doresc! Empatia ma indeamna sa ma apropi usor de ea, dar planul mi-e stricat de privirea ei rusinata...
-Vad ca reusesti sa te adaptezi usor… ii spun, in timp ce ma indrept usor spre ea.
-(zambind tematoare, ca un copil prins de parinti in timp ce incerca sa faca o prostioara) Fac si eu ce pot, cu ce am la indemana…
-(zambind tematoare, ca un copil prins de parinti in timp ce incerca sa faca o prostioara) Fac si eu ce pot, cu ce am la indemana…
-Te descurci foarte bine! Ii zambesc si pare ca asta e confirmarea de care avea nevoie; grijile din ochii ei dispar, iar privirea naiv-seducatoare ii reapare. Pentru cateva clipe cuvintele isi pierd rostul; nimic din ce i-as putea spune nu ar putea trasmite mai bine admiratia sincera din ochii mei... si reusim sa comunicam asa; atat de bine, incat ne pierdem in priviri cateva clipe bune, iar play-list-ul continua sincronizandu-se cu momentul! Mi-ar placea sa iti arat ceva, as vrea sa imi spui daca e prea mult pentru tine.
-Cand o sa intelegi ca nu sunt deloc atat de fragila? Bine, sunt….uneori, dar reusesc perfect sa ma descurc cu sentimentele mele. Sa nu crezi totusi ca nu apreciez, sau ca nu imi place, grija pe care mi-o porti... Ba, chiar m-as putea obsinui!
-Poti incepe! Cred ca ar fi indicat sa iti iei si altceva pe tine; imi place privelistea, dar o sa mergem afara si vad ca bate vantul, hai sa iti completez tinuta.
Ii ofer ceva lejer de imbracat, urmarindu-i cu placere fiecare miscare, si o iau de mana atunci cand e gata. Ne indreptam spre gradina si o infinitate de ganduri imi trec prin minte; cum resuseste sa ma surprinda cu gesturile ei? cat de mult ma poate fascina atitudinea ei?....dar, ma intrerupe la timp.
-Ce, mai exact, vrei sa imi arati?
-Ce vreau sa iti arat, nu stiu cat e de important, povestea vreau sa ti-o spun!
Deschid usa glisanta;mi-e teama de cum ar putea reactiona; sunt convins ca ar intelege ce vreau sa ii transmit, si tocmai de-asta mi-e teama, oare… ii arat prea mult? aerul cald de mai ma ancoreaza in prezent.
-Tot...ce vezi aici, e si in sufletul meu, sau, in trecutul meu! Isi intoarce privirea spre mine, imi apreciaza sinceritatea si deschiderea, dar mai mult de atat, nu pot vedea in ochii ei...si as da orice acum sa aflu ce gandeste! Zambeste delicat si ii aprob libertatea; cred ca i-am starnit curiozitatea. Se apropie si ma saruta cu o naturalete care imi alunga orice teama, apoi se indeparteaza usor si inspecteaza fiecare element; Parca privesc un spectacol de teatru! Nu-mi dau seama daca lumina aurie a soarelui se reflecta din fiecare element, sau curiozitatea ei naiva radiaza intr-un mod atat de placut! Dupa fiecare lucru privit in detaliu se intoarce spre mine cerand explicatii, dar asteapta cu multa rabdare momentul in care voi putea deschide gura si vorbi coerent!
Respir usor si pare ca fiecare celula din corpul meu e dornica sa se expuna...
-Priveste fluturii! Trezita din reverie, imi asculta curioasa indrumarea... Sunt uniformi, cromatica e imperfecta, iar, marginile sunt tăioase! Sunt așa, pentru ca zborul meu nu a fost lin, nu a fost constant!Aveam momente in care stagnam, si imi doream sa renunt; alteori, ma incurcam de propriile gânduri, ma cuprindea teama si vedeam totul mult mai sumbru...
-Cunosc sentimentul...
-Poarta reprezintă punctul de plecare. Am decorat-o cu flori pe care n-ai să le regăsești în grădină.
-Pentru ca ceea ce stiai despre tine, avea sa se schimbe?
-Da, iubito! ... Hai să ne plimbăm! Cu timpul, îţi voi spune povestea fiecărui copac. Vezi că, pe măsură ce se depărtează, sunt tot mai tineri? Plantam un copac odată cu orice mică reușită!Veneam aici și îmi aminteam momentul. Analizam totul pentru ca o parte din mine să fie conștientă de pașii mici, aparent neînsemnați, dar productivi.
- Ce e cu banca și lacul, de la finalul aleii?
- Mereu am visat să am cui să-i povestesc tot ce iti spun, și iti voi spune ție...
- Pe bancă, acompaniat de sunetul timid al vântului când atinge lacul?
- Da...
- Întotdeauna mi-a plăcut vantul capricios de Mai!
