Cand ne-am vazut..

    Cand ne-am vazut, te-am simtit ca pe-o primavara tarzie care-a venit brusc peste gramezi de zapada inca ramase pe marginea santurilor de la ultima ninsoare. Am banuit c-ai sa le topesti prea repede, ca n-ai sa lasi timp ghioceilor sa infloreasca si, unde-ai mai vazut tu primavara fara ghiocei? M-am speriat cand am simtit cum creste temperatura ! Ce vrei? Unii oameni s-ar bucura pentru asta, de parca frigul ar fi ceva rau, dar eu nu sunt asa ! Caldura fara peisajul adecvat e mai degraba un avertisment.
    Si, te-as fi lasat sa faci cu sufletul meu ce face primavara cu ciresii, cum spune un poet. De fapt, asta am vrut ! Sa ma privesti si privirea ta sa fie raza de soare: unda si particula, caldura si lumina. Sa ma imbratisezi, iar imbratisarea ta sa fie adierea recisoara care ofera protectie in fata razelor tot mai calde. Sa ma asculti iar linistea ta sa fie timpul pe care mi l-ai fi acordat sa infloresc intr-o coroana in care sa te oglindesti.
    Cu toata teama, n-am putut rezista caldurii tale: mi-ai topit zapada si-ai plecat lasandu-mi santuri acoperite de baltoci. N-ai asteptat inca putin, sa usuci pamantul, poate-ar fi iesit ghioceii. De obicei ies la putin timp...
    Acum, sunt nimic ! Am ramas blocata intre iarna si primavara, intr-un Februarie obositor. Sunt urata si niciun altul n-o sa vrea sa-ti ia locul. Mai trece, unu', altu', pe langa mine. Se opreste pe marginea santului si asteapta. Recunoaste c-ai trecut pe-aici inaintea lui dar in zadar are rabdare cu mine. Rabdarea fara raze si adieri n-o sa ma usuce ! Apoi, se ridica si-mi reproseaza ca si-a pierdut timpul cu mine dar eu sunt prea obosita ca-l pierd fara tine si-l las sa plece zicandu-mi in gand: da', cin' te-a pus sa te asezi? Ma intreb, totusi, cum de trece timpul in lipsa ta? Timpul ar fi trebuit sa fie atributul rabdarii tale. Dac-ai fi stat nu s-ar fi scurs ci s-ar fi transformat in eternitate caci rabdarea ta ar fi avut ecou !
    Stii ce ma doare? Ca te conformezi incalzirii globale ! In alte vremuri poate ca lucrurile ar fi stat altfel intre noi dar tu esti deja afectat, desi nu vezi, si asta ma enerveaza. De ce nu te trezesti? De ce nu te opresti un pic? Ori, asa esti tu si nu-i de vina curentul asta? Spune-mi, asa esti tu? Asa, capricios, neechilibrat, agitant?
    Poate c-asa esti tu...
    Are sens. Esti nascut la finalul lui Mai, cand toate-s aproape gata, cand soarele incepe sa nu mai aiba adiere si timp, cand prea putine flori mai exista, cele mai multe s-au transformat in fructe care incep sa cada iar eu, eu sunt nascuta aproape de finalul lui Ianuarie, cand pamantul e rece si trebuie sa-l incalzesti treptat, daca vrei sa fie util.
    Asa eram si eu inainte sa te vad, acum nu mai stiu ce sunt. Astept toamna, ma gandesc ca asa o sa-mi revin dar cum s-ajung la toamna daca nu trec prin primavara si-apoi prin vara?
    Asta am vrut cand te-am vazut: sa ma-nveti ce-i o primavara echilibrata...
 


    Asta am vrut dar asta a fost demult...

Surpriza, zambet larg ...

    Ploua.
    M-as intoarce in casa dar o bucurie inocenta imi spune sa nu renunt si de data asta. Am renuntat de multe ori cand m-am simtit nepregatita, mi-am pus castile pe urechi si m-am linistit cu gandul ca intr-o zi voi fi pregatita. Am visat de multe ori la ziua aia, cand eu voi fi pregatita sa traiesc, sa iubesc, sa scriu, sa fiu singura, sa fiu cu cineva sau cu altcineva. Exista o zi in care voi fi pregatita pentru orice mic vis care ma defineste, si visez la ea, mi-o imaginez in detaliu tocmai pentru a fi pregatita atunci cand va sosi.
    Am ramas fara timp. Taxiul a ajuns si opreste in fata mea. Nu mai am timp sa ma gandesc daca sunt sau nu pregatita.  Picaturile lovesc masina de parca timpul mi s-ar adresa: ma scurg, fa ceva !
    Taxiul opreste la destinatie. Imi dau seama ca nu mai am tigari. Nu pot sa incep nimic fara sa fumez o tigare. De multe ori sunt intrebata: da' de ce fumezi? "- Pentru ca vreau si-mi permit !" Un zambet ironic imi arcuieste buzele ascunzand ganduri care vor sa fie rostite, as spune ca e un ritual, un moment al meu cu mine da' nu vad de ce as da prea multe cuvinte unora care nu-s curiosi de ele.
    Intru in cladire fara a-mi fi fumat tigara. Ochii sigur imi tradeaza curiozitatea asa ca primesc si-un tur de bine-ai venit pe la noi, sa mai treci si alta data! In timpul turului ajunge si Ana, coordonatoarea atelierului. O admir din cap pana-n picioare, inspira ceva ce-mi place, are aerul acela degajat si calm pe care-l au oamenii multumiti de viata lor. Trec cateva minute in care mintea mea incearca sa se acomodeze cu locul in care se afla corpul meu. Inca nu imi vine sa cred ca n-am renuntat, sunt mandra de mine de parca cine stie ce batalie as fi castigat. Unii zic ca bataliile cele mai importante sunt cele pe care le duci cu tine da' cine stie cata dreptate au?
    Incepe atelierul. Primim un cadou pe care trebuie sa-l descriem folosind 3 cuvinte. Cand punga ajunge la mine o deschid pe jumatate curioasa. Auzisem descrierile celorlalti si nu stiam la ce sa ma astept. Surpriza: o oglinda! Zambesc larg si-mi admir probabil prima data zambetul asta intr-o oglinda! Adevarul e ca n-a stat nimeni c-o oglinda langa mine ori de cate ori am primit o surpriza. Gandurile o iau razna in mintea mea, toate ies ca dintr-o cutie prafuita si nu stiu unde sa se aseze: sunt frumoasa cand zambesc atat de larg, nu m-am privit niciodata asa! Ce naiba? N-am zambit niciodata in felul asta pe care nici nu stiu sa mi-l descriu in cuvinte. Ai vazut ce ochi aveam in momentul cand am deschis punga? Erau mari, stralucitori si parca oglindeau...tot ce-i mai frumos in mine.
    Vocea Anei ma aduce inapoi, ar trebui sa spun cele 3 cuvinte dar gandurile mele sunt un obstacol. Imi acorda o scurta pauza, dau cadoul mai departe si-apoi imi rostesc cuvintele, cele 3 cuvinte care descriu cadoul: surpriza, zambet, larg. In momentul asta simt ca atelierul ma loveste in locuri pe care imaginatia mea nu le trecuse pe lista atunci cand visam la ziua asta.
    Atelierul continua si urmatoarea cerinta practica e sa ne descriem intr-un paragraf folosind cele 3 cuvinte. Ce paragraf? In secunda 2 imi trece prin minte o singura propozitie: port un zambet larg pentru orice surpriza. Gandurile ies din nou, mai multe, mai agitate. Intradevar, am intotdeauna un zambet la mine, cine stie cu cine ma intalnesc si un "sunt bine, merci de intrebare" ar trebui sustinut de-un zambet. Plus ca, de multe ori Universul mi-a aratat ca planurile sunt doar o activitate cu care sa ne pierdem timpul, si in fata acestei lectii crezi ca poti sa te prezinti altfel decat zambind? Nu, normal ca nu. Zambesc atat de des...si nu pentru c-as fi vreo optimista.
 
    Ana explica cele 4 perspective din care putem scrie creativ si o noua cerinta practica: pe axa timp-spatiu (trecut-prezent-viitor), una dintre perspective,  sa dezvoltam cele 3 cuvinte alese la inceput si paragraful care ne descrie.

    "Atunci am zambit larg, sperand sa ma molipsesc si eu cu ce incercam sa transmit. Acum zambesc, sunt un amestec intre liniste si entuziasm. Pe viitor ar fi placut sa nu mai irosesc zambete."

    Incep sa ma gandesc la viitor si trecut in acelasi timp, la oamenii pe care i-am cunoscut, la faptul ca pe unii i-am pastrat si ii redescopar in fiecare zi, m-apuca iar frenezia aia "viata-i un miracol". Ma simt coplesita de gandurile mele si de intensitatea lor. Momentele astea in care te descoperi sunt precum o oprire la benzinarie, nu putea fi momentul asta cu alta ocazie?

    Ana ne vorbeste in continuare despre celelalte 3 perspective : natura, iubire si viata sociala iar urmatoarul exercitiu practic suna cam asa: sa dezvoltam ce-am scris pana acum imbinand axa timpului cu celelalte 3 pespective.

    "Era o vreme cand iubirea ne aducea un zambet timid si o roseata in obraji acum, toate conexiuniile astea intre oameni... nu stii daca sa razi sau sa plangi cand te retragi 2 pasi in spate sa le analizezi. Iti vine sa crezi ca vom irosi din ce in ce mai mult timp purtand masti incat de natura nu vom mai avea timp? Natura ne va astepta, ne va chema dar haosul mastilor noastre va fi acoperit-o demult. N-o vom auzi"
 
    Intre timp atelierul se termina si fiecare isi spune impresiile.
    Intre timp a iesit si soarele...
    Ies din cladire cu gandul la o tigare, la momentul in care voi fi eu cu mine si-o sa simt bucuria de-a fi fost prezenta, de-a ma fi descoperit asa cum visam intr-o zi ca voi fi. Am plecat de-acasa pe ploaie, crezand ca nu sunt pregatita sa invat cum sa-mi scriu ideile si-acum ma plimb sub soare visand la mirosul paginilor pe care-mi voi tipari cuvintele. Au trecut 2 ore dar pentru mine au fost rezumatul multor ani. Daca te-ajuta cu ceva, n-ar trebui sa renunti la nicio experienta. Intr-o zi ai putea deveni atat de obisnuit sa renunti incat sa nu mai stii cum e sa incerci dar, daca ma intrebi, tot mai cred ca fiecare experienta isi are timpul potrivit doar ca trebuie sa te asiguri intr-un fel ca vei ajunge din urma acel timp.


    Ajung acasa. Soarele a apus totusi amintirea zilei nu se risipeste cand dau drumul la muzica. Ca purtam masti e-un fapt ma-ntreb, totusi, unde va fi iubirea cand mastile noastre vor fi din ce in ce mai grele?